Nicolae Dabija

Ochiul al treilea
Îmi vine din ce în ce mai greu
să deosebesc primăvara de rai, lacrimile de stropi –
ameţitor, ameţitor se-nvârt în jurul meu
lucrurile văzute cu al treilea ochi.
Tot mai greu mi-i, nu pot distinge
urzica pictată – de urzică,
în ea văd o minge-n altă minge
şi mingea cea mai mare e-n mingea cea mică.
Plouă cu seminţe, fără puteri
le măturăm şi le ardem, pe câmpul arat...
Dar ce-am văzut cu ochiul-al-treilea ieri
va fi doar mâine cu adevărat.
Ierbile, munţii ne seamănă nouă,
norii, frunzele – la fel;
e parcă pace, parcă plouă
în viitorul spionat de el.
Toate lucrurile făcute cu ochii închişi
le duc la capăt cu el; un corb
bătrân, îl văd tânăr peste caişi
cu ochiul al treilea, care nu-i orb...
De la un timp, din ce în ce mi-e mai greu
să deosebesc realul de vis, ceara din lună de ceara din plopi –
ameţitor, ameţitor se-nvârt în jurul meu
lucrurile văzute cu al treilea ochi.
ŞOŞONICĂ, CEL MAI SERIOS BĂIAT DIN SAT
Şoşonică e nepotul lui moş Şoşon. E cel mai serios băiat din sat. Nu e neastâmpărat ca alţi copii, n-a spart încă nici un geam cu mingea, n-are praştie, nu s-a jucat încă  niciodată şi nici de pe gard n-a căzut.
Îmblă toată ziua, grav de tot, prin ogradă: se vede de departe că dânsul cugetă la ceva foarte şi foarte important.
Băieţii nu mai vin să-l îmbie la jocurile lor, fiindcă el nu vine niciodată.
- Vezi ce păţeşti dacă eşti cuminte? îi reproşează, ades, părinţii.
Dar moş Şoşon se mândreşte cu Şoşonică:
- Nepotu-meu Şoşonică e măsurat la vorbă. Nu e gură-spartă ca unii. Chiar şi la cuvinte face economie, spune uncheşul la toată lumea.
Moş Şoşon, care locuieşte în altă parte a satului, trece pe lângă ograda părinţilor lui Şoşonică. Se opreşte în drept cu băiatul ce stă în poartă şi-şi şterge fruntea de sudoare.
- E cald, nepoate.
- E!
- O  văzui azi pe bunica?
- O.
- A fost pe aici?
- A.
- Se grăbea?
- Se.
- La piaţă?
- La.
- S-a şi dus?
- S-a.
- Cu autobuzul?
- Cu.
- Şi gânsacul Gogu era cu ea?
- Şi.
- În coş îl ducea?
- În.
- Îl văzui ce galeş e?
- Îl.
- Să fie aşa cum zici, nepoate?
- Să.
- Cam nevorbăreţ pari, nepoate.
- Cam…
- Ham! Ham! latră câinele lor Tărcuş la o muscă.
- Hm! face Şoşonică şi intră în casă.
(Din cartea  „Alte poveşti de când Păsărel era mic”)