Ion Hadârcă


Septembrie
S-a ofilit şi frunza şi pasărea pe ram...
Vor zăbovi oleacă la pietrele răscrucii?
Ce stranie-ntrebare, de parcă mai speram
Septembrie afară să-nmugurească nucii.
Sînt neclintite danii aceste căutări
De stoluri răşchirate spre calde Australii,
Când încă naboieşte verdeaţa peste zări,
Dar alta i-i cadenţa în fibre vegetale.
Aceste mâini vopsite în cafeniu de nuc,
Aceste coşuri pline de aur şi pământ,
Septembrie se cheamă şi-n urma lor aduc
Atâta toamnă-n codri şi-atâta codru-n vânt.
ŢARA FARFURIILOR GOALE
Zmeului din Ţara Fantastică îi plăceau la nebunie boii de baltă, morcovii albi şi călătoriile. Şi iată că aude el un anunţ publicitar al unei agenţii metagalactice de turism care oferea cazare ieftină plus bilet de călătorie tocmai unde vroia Zmeul, adică hăt după ureche, lângă scăfârlie.
Repede ia Zmeulică bilet, sare în farfuria zburătoare şi, în curând, se dă jos din lingură tocmai la capătul vorbei, după scăfârlia lumii, drept în Ţara cu toate farfuriile goale.
Nicăieri nici un ghid. Iar Zmeulică a flămânzit, ce-i rămâne să facă? Intră valvârtej în prima şcoală care-i iese în cale, cu gând paşnic să înghită pe loc vreo clasă cu copii de cei obraznici.
Deschide uşa – în clasă, nimeni. Zmeul, de ciudă, înghite bucata de cretă de la tablă, se face alb ca varul şi iese-puşcă prin altă uşă.
În altă clasă – aceeaşi poveste. Niciun suflet bun de provocat la trântă, la buzdugane ori la luptă dreaptă cu praştii şi ghiozdane.
Măi să fie! Unde-s oare toţi copiii? I-o fi halit cineva încă până la venirea mea? Ia să mă interesez la cancelarie!
De data asta, iese de-a dreptul prin perete şi deschide uşa cancelariei, bineînţeles, fără să bată. Straniu, dar şi în cancelarie nici o mişcare. Toţi profesorii – lipsă, numai pe mese –
farfuriile goale. Şi pe tablă scria mascat cu trei semne de exclamare:
PE AICI A TRECUT BALAURUL EMIGRAŢIEI!!!
Abia a reuşit Zmeulică să ghicească inscripţia, când colo, rupt şi murdar, de sub masa din colţ se mişcă înspre el un Adidas, clămpănind din talpa ruptă: „Mi-i foame! Valeu! Vreau mingi de fotbal şi limbi de zmeu!"
Zmeul, ţup! în farfuria zburătoare şi pe loc se făcu nevăzut, însă, din graba-i prea mare, a uitat lingura între fălcile Adidasului care cere şi acum de mâncare.
Şi cum nu are Zmeul cu ce ateriza, până astăzi se mai roteşte, poate, printre alte planete. Printre linguri şi farfurii şi printre şcoli şi grădiniţe, care-şi cheamă întruna copiii...
PLOIŢA DIN SCUFIŢA CERULUI
E soare. Ceru-i fără niciun nouraş. Sfârâie piatra de căldură. Mare năduf.
- Uuf! face Ciuf, ştergându-şi fruntea cu scufiţa magică de spiriduş.
Din scufiţă iese un iepuraş, cu codiţa moale, de pămătuf:
- Buf! lată-mă şi eu! Dar unde-i Uf?
Din scufiţa florii de cartof cineva alunecă şi cade ca un strop:
- Of! Eu sunt Of cel din cartofi! Cred că l-am pierdut pe Uf.
- Cum aşa? întrebă Ciuf.
- Cum aşa? se miră Buf.
- Of, că nu ştiu, zice Of. Cred că l-am zărit pe Uf. Era agăţat de-un puf. Ori de
iepure, ori de stuf.
- Şi? Ciuf şi Buf sar într-un glas.
- Şi încet zbura în sus. Vai, dar iată-l. Nu-l vedeţi?
Sus, pe cer, un nouraş tot mai mult se umflă-n pene. Până când înghite soarele, până se preface în ploiţă caldă. Din fiece strop strigă Uf, bucuros că s-a întors printre ai săi. Căci ce-ar fi Ciuf şi Buf fără de Uf?
Of!